Cuarț Roz · Pietre Semiprețioase

Cristalul iubirii necondiționate

  De-a lungul timpului, Cuarțul Roz a apărut în diverse mitologii ale lumii. Vechile popoare, precum grecii, romanii, egiptenii, atribuiau pietrelor proprietății și caracteristici aparte. Fiecare piatră era atribuită unei divinități, unei sărbători, unei zile sau unui moment special în viața fiecărui popor. 

 Legendele grecești amintesc Cuarțul Roz, ca fiind piatra pe care s-a scurs sângele Afroditei și al lui Adonis. Legenda spune că, în goana nebună a Afroditei de a-l salva pe Adonis (rănit de Ares – zeul Soarelui – unul dintre admiratorii Afroditei), aceasta s-a înțepat într-o tufă de spini. Sângele celor doi s-a prelins pe Cuarțul Alb, acesta preluând și conservând nuanța de roz.

 Poveștile războinicilor romani, ne amintesc faptul că această piatră era folosită de către cei din nobilime pentru confecționarea sigiliilor, semn ce reprezenta averea colosală pe care o dețineau. Tot de la romani știm că, pentru problemele respiratorii, migrenele, chiar și pentru eliminarea toxinelor din organism era folosit Cuarțul Roz.

În celalaltă parte a lumii, vechii egipteni considerau că această nestemată are proprietăți benefice asupra tenului. Ei confecționau măști de înfrumusețare pentu ten, ba chiar credeau că previne îmătrânirea. În zona actualului Irak (Mesopotamia) au fost găsite mărgele de Cuarț Roz, ce par a data încă din anul 7000 î.Hr.

 Astăzi, Cuarțul Roz, este consierat Piatra iubirii necondiționate și a Păcii eterne. Este folosit de persoanele ce au probleme în dragoste și nu numai. Această piatră întărește relațiile între oameni, inducând o stare de bună-dispoziție. Ajută la exprimarea emoțiilor, mărind capacitatea de comunicare a persoanei care-l poartă. 

 

Este o piatră ce înlătură gândurile și emoțiile negative, calmând chiar și ieșirile temperamentale. Stimulează creativitatea și talentele artistice, deschizând interesul spre artă. Cuarțul Roz echilibrează energiile yin-yang. Relaxează trupul și mentalul. Conferă frumusețe interioară și exterioară. Aduce dragoste și prietenie.

 Arhanghelul Uriel, protectorul animalelor, cel care oferă sfaturi și sprijin slăbiciunilor noastre, amplificând încrederea în propriile forțe, este asociat Cuarțului Roz.

  Cuarțul Roz rezonează în principal cu Chakra Inimii, având proprrietăți benefice asupra acesteia, a circulației sângelui și vaselor sanguine. Totodată stimulează Chakra Gâtului (5), Chakra celui de-al Treilea Ochi (4) și Chakra Coroanei (7) aducând vibrația acestora în aliniament cu Chakra Inimii.

Este considerat cristalul protector al zodiilor Berbec, Taur, Gemeni, Fecioară și Balanță, dar poate fi folosit cu ușurință și de restul semnelor zodiacale.

 Cuarțul Roz rezonează bine cu cei născuți sub influența numărului 7.  Se spune că acest cristal poate fi oferit cadou la aniversari de 2 ani (ex. căsătorie). Dacă îl oferiți în dar, învațați-l pe cel care îl va primi cum să-l purifice.

Purificarea acestui cristal se face exclusiv cu apă și săpun, în niciun caz pe pat de sare. Un indiciu evident că acesta are nevoie de curățare este schimbarea culorii acestuia.
Încărcrea pietrei se face cu ajutorul luminii soarelui, dar nu în bătaia directă a razelor acestuia. Poate fi utilizată și încărcarea pietrei la lumina lunii.

 Vindecarea pe care o aduce cuarțul roz este atât emotională, cât și fizică; reglează și întărește activitatea inimii, echilibrează activitatea ficatului, rinichilor, plămânilor, ganglionilor, organelor genitale, sistemului circulator, urechi, gât, nas, sinusuri, atenuează durerile cardiace; este benefic în cazuri de vertij, răni și chiar de leucemie; ajută la scăderea în greutate; reduce migrenele; util în bolile Alzheimer, Parkinson și demență senilă; reduce stresul, depresia.

 Așa cum am promis am revenit cu un articol cât se poate de detaliat despre Cuarțul Roz. Sperăm că am oferit detalii importante despre acestă piatră semiprețioasă. De asemenea pe pagina noastră de facebook The Philosopher’s Stone puteți achiziționa bijuterii confecționate din acest cristal și nu numai.

Echipa The Philosopher’s Stone.

Reclame

Un gând despre „Cristalul iubirii necondiționate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s